Casa Noastră

Casa noastră este natura și, firesc, cea mai mare parte a activităților noastre au loc în natură.
Dar Descoperă Natura are un loc al ei de unde încep și unde se termină toate activitățile. Nu departe de oraș( 4km), pe Valea Gârbăului, la limita site-ului Natura 2000 “Valea Morii -Pădurea Făget” găsiți centrul nostru de activități asistate de animale și de activități în natură.
Avem aici 10 boxe pentru cai, manej de 20×40 m, unde lucrăm cu caii și desfășurăm activitățile când plouă, două săli pentru activități (60 și 30 mp), grup sanitar.

Filosofie

Philo sophos sau philo zophos.

Dragoste de înțelepciune sau dragoste de întuneric?
Ori ambele?
Înțelepciunea naturii ne atrage dar și nox est illuminatio mea (noaptea este lumina mea) ne fascinează
Animați de dorința de cunoaștere a tot ce se află în noi și în jurul nostru, am pus laolaltă tot ce am ajuns să cunoaștem, înțelegem și aplicăm, pentru a împărtăși copiilor bucuria de a descoperi natura în toate dimensiunile ei.

“Cel mai bun lucru pe care îl poate face cel care știe/cunoaște este să transmită mai departe”– Marc Lhotka

Descoperă
alături de
noi

Fie că vorbim de interpretarea naturii, de călărie responsabilă, de trasul instinctiv cu arcul, de pregătirea logistică a unei călătorii în munți, de cunoașterea plantelor sau de cultivarea plantelor menținând solul viu, toate acestea ne sunt cunoscute și practicate de ani mulți.

Folosim instrumente simple pentru cunoașterea și interpretarea naturii. Cu lupele descoperim insecte sau detalii din lumea plantelor.
Cu binoclurile găsim păsări sau animale aflate la distanță.
Cu busolele începem să înțelegem direcțiile spațiului și să învățăm să ne orientăm.

Folosim principii pentru a înțelege grija pentru natură și pentru a învăța să devenim responsabili.
Ce aducem cu noi în natură, ducem înapoi în oraș.
Copiii învață să nu lase deșeuri în natură.
Adunăm toate resturile sau ambalejele iar când se întorc în oraș le pot lăsa la orice tomberon.

Nu aruncăm resturi alimentare în natură gândind ca sunt biodegradabile sau că așa hrănim animalele sălbatice.
E un principiu simplu: primum non nocere. Înainte de toate să nu faci rău.
În acest mod simplu copiii învață să devină responsabili față de natură, iar acesta este punctul de plecare în tot ce înseamnă educație de mediu.

Primum
non
nocere.

Responsabilitate
cunoaștere
acțiune.

Educația prin joacă în și pentru natură este modalitatea aleasă de noi pentru a pregăti copiii să înțeleagă lumea din jur în acest parcurs minunat către viața adultă.

Joaca facilitează această învățare și contribuie la dezvoltarea socio-emoțională.

Prin joacă se dobândesc noi noi abilități cum sunt lucrul în echipă, cercetarea, experimentarea, exprimarea sau calități cum sunt creativitatea sau curiozitatea.

Toate aceste experiențe și cunoștințe se vor regăsi în dezvoltarea intelectuală și emoțională a copilului.

Scroll to Top